De ce trebuie să hidratăm tenul?
Cât de des auziți că un consum regulat de apă este esențial pentru sănătatea generală? Probabil tot timpul. Dar, știți cât de importantă este hidratarea și pentru ten? Indiferent de tipul de piele, hidratarea este foarte importantă. Voi explica acum de ce.
Ce cauzează pielea uscată?
Deși unii oameni au în mod natural pielea uscată, există și alți factori care cauzează un ten uscat. Acești factori pot fi:schimbarea anotimpurilor, iritanți din mediu, lipsa produselor hidratante, utilizarea produselor dăunătoare sau care usucă foarte mult tenul. În plus, pe măsură ce îmbătrânim, pielea nu mai produce substanțe benefice care ajută în mod natural la hidratare. Ceramidele alcătuiesc bariera naturală a pielii, pe măsură ce îmbătrânim și suntem expuși la apă și lumina soarelui, ceramidele se reduc și pielea începe să prezinte semne de uscăciune și în cele din urmă riduri. Acesta este motivul pentru care, odată cu trecerea timpului, este foarte important să avem grijă de felul în care ne hidratăm tenul.
Cât de importantă este hidratarea?
Un ten hidratat aratămai sănătos și mai tânăr. De asemenea, hidratarea stimulează elasticitatea pielii, ceea ce va reduce aspectul ridurilor.
În plus, hidratarea este absolut indispensabilă și tenului gras. E greșit să credem că tenul gras nu are nevoie de hidratare. Pielea deshidratată produce mai mult sebum deoarece compensează lipsa de hidratare. Oamenii greșesc atunci când cred că un ten gras trebuie „uscat” cu scopul de reduce cantitatea de sebum. Un ten gras, hidratat corespunzător va avea aspect mai sănătos decât un ten „chinuit”. Unica diferență constă în tipul produselor de hidratare, pentru tenul gras ele trebuie să aibă o textură mai lejeră/apoasă, iar pentru tenul uscat produsul are o textură mai densă.
Pielea deshidratată este, de asemenea, mai puțin rezistentă la iritanții din mediu. Când pielea dvs. este complet hidratată, ea combate și elimină toxinele mai eficient deoarece celulele din organism au nevoie de apă pentru a funcționa corespunzător.
Ce pași trebuie să urmăm?
În primul rând, consumul unei cantități adecvate de apă în fiecare zi este primul pas către menținerea tenului hidratat și moale. Ar trebui să beți cel puțin opt pahare sau doi litri de apă pe zi. Pe lângăasta, pielea are nevoie în continuare de hidratare din alte surse. Astfel, este important să alegeți produse de calitate, potrivite tipului de piele.